România este recunoscută pentru patrimoniul gastronomic, în cea mai mare parte însă, mai mult de către români

Acest fapt se datorează nu intenției colective a producătorilor de a se adresa doar românilor, ci faptului că producătorii români nu sunt familiarizați cu mijlocele prin intermediul cărora își pot valorifica produsele autohtone nu doar în România, ci și pe piața europeană sau mondială.
Producătorii români care fabrică produse agro-alimentare ale căror calități speciale sunt determinate de o anumită arie geografică au interesul de a le valorifica prin denumiri de origine sau indicaţii geografice, folosind mijloacele de protecţie disponibile atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.
Indicația geografică are o legătură directă cu teritoriul de origine al produsului. Ajută pe de o parte producătorii, prin protejarea produselor agricole și alimentare cu origine geografică identificabilă, putând astfel să își sporească valoarea adăugată a produsului și, pe de altă parte consumatorii, cărora le este garantată proveniența produsului.
Indicația geografică regrupează:
1. Denumirile de origine protejată (DOP)
Denumirea de origine protejată pune în valoare rezultatul producției, prelucrării și preparării într-o arie geografică, pe baza priceperii recunoscute a producătorilor locali, a ingredientelor care provin din regiunea respectivă, caracterul produsului fiind legat de originea geografică a acestuia. De altfel, aceste produse respectă un caiet de sarcini precis și pot purta simbolul DOP prezenat alături.
2. Indicațiile geografice protejate (IGP) pentru produse alimentare și vinuri
Indicația geografică protejată identifică un produs ale cărui calitate și reputație sunt legate de un loc sau de o regiune în care se desfășoară fie producția, fie prelucrarea, fie prepararea respectivului produs. Ingredientele utilizate nu provin neapărat din aria geografică indicată. Și produsele IGP respectă un caiet de sarcini precis și, pentru a fi ușor identificate, brandul sub care sunt comercializate poate fi însoțit de simbolul alăturat.
3. Indicațiile geografice (IG) în cazul băuturilor spirtoase și vinurilor
Specialitățile tradiționale garantate
Tradiția este pusă în valoare prin sistemul specialităților tradiționale garantate (STG), dovadă a recunoașterii unei metode de producție sau a compoziției tradiționale a unui produs. Specialitățile tradiționale garantate nu sunt legate de o arie geografică și pot purta simbolul STG alăturat.
Alte norme și sisteme de calitate
Mențiunea ”produs montan” determină un standard de calitate facultativ, rezultat ca urmare a utilizării de materii prime și hrană pentru animale de proveniență montană. în cazul produselor prelucrate, etapa prelucrării se desfășoară, în general, în zona montană în cauză.
Sistemele voluntare de certificare a calității produselor agricole și a alimentelor au fost create în scopul recunoașterii anumitor norme de producție obligatorii, a normelor de protecție a mediului și bunăstării animalelor, a caracteristicilor organoleptice sau a caracterului echitabil al producției.
Sistemele de calitate europeană pentru denumirile de origine, indicațiile geografice și specialitățile tradiționale pun în valoare mai mult de 3.000 de produse, indiferent dacă este vorba despre vinuri, brânzeturi, mezeluri, fructe și legume, băuturi spirtoase etc. Consumatorii le pot recunoaște foarte ușor datorită simbolurilor lor. Denumirile sunt protejate împotriva contrafacerilor, a fraudelor sau a imitațiilor.
Protecția autenticității și recunoașterea produselor europene de calitate se asigură de către Uniunea Europeană atât în interiorul său geografic, cât și în întreaga lume. Acestea, ca de exemplu Feta (φέτα) sau Prosecco, sunt adesea imitate în țări terțe. Producătorii pierd mulți bani din cauza acestor contrafaceri.
Produsele care beneficiază de o indicație geografică constituie 15 % din exporturile agricole ale Uniunii. De exemplu, un acord internațional negociat de Uniunea Europeană cu Elveția include, printre altele, protecția indicației geografice Genièvre/Jenever/Genever atunci când acest produs este comercializat în Elveția. În schimb, denumirea faimoasei brânze elvețiene Gruyère este protejată la vânzarea produsului în Uniunea Europeană.
În prezent, România este prezentă pe lista Registrului denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate cu un (1) singur brand, ”Magiun de prune Topoloveni” (IGP), din 2011. În prezent sunt în curs de înregistrare în Registru, în diferite stadii, alte trei (3) brand-uri autohtone: ”Novac afumat din Țara Bârsei” (încă nepublicat în Jurnalul Oficial), ”Salam de Sibiu” și ”Telemea de Ibănești”, în timp ce vecinii noștri din Ungaria au deja paisprezece (14) branduri deja înregistrate iar cei din Bulgaria, care a aderat în același an cu România, au deja înregistrate cinci (5) branduri și încă două (2) în curs de înregistrare.
Nu ne putem abține de la a observa cum branduri de interes local, regional sau național reunesc sub aceeași umbrelă între 1 și 4 producători, fiecare având dimensiunea unei întreprinderi mijlocii. O astfel de abordare poate fi nocivă pe termen mediu. Cheltuielile aferente exercitării acestei exclusivități asupra brandului putând deteriora grav activitatea producătorilor, fiind mult mai eficientă asocierea, fie de la început, fie pe parcursul exploatării brand-ului protejat, cu producătorii sau procesatorii similari.
Fie că pentru valorificarea produselor optați pentru indicația geografică sau pentru produsul tradițional românesc, următoarea etapă este stabilirea strategiei de marketing, atât pe plan orizontal cât și pe plan vertical, pentru un termen de cel puțin 5 ani, astfel încât interesul produsului românesc să fie deplin satisfăcut în relația cu consumatorii români, europeni și internaționali.